
„Star Wars: The Last Jedi” va fi proiectat pe Staţia Spaţială
NASA a anunţat că „Star Wars: Ultimii Jedi/ Star Wars: The Last Jedi”, va fi proiectat pe Staţia Spaţială Internaţională (International Space Station/ ISS). Astronauţii Joe Acaba, Mark Vande Hei şi comandantul Alexander Misurkin, vor putea viziona noul film în curând.
„Pot confirma că echipajul va putea să vizioneze filmul pe orbită. Nu am o dată precisă. Ei primesc de obicei filmele în format digital şi le pot viziona pe laptop sau pe un proiector standard care se află la bord”, a spus purtătorul de cuvânt al NASA Dan Huot.
Filmul va avea premiera în cinematografe pe 15 decembrie.