Cel mai recent film al fraților Dardenne, La fille inconnue a fost și el nominalizat anul trecut la Palme D’Or. Jean-Pierre și Luc Dardenne au mai câștigat de două ori legendarul premiu, în 1999 pentru Rosetta și în 2005 pentru L’Enfant, una dintre cele mai cutremurătoare povești (a)morale văzute la Cannes. La fille inconnue n-a luat premiul, însă actrița din rolul principal, Adèle Haenel, a dominat seria interpretărilor minimaliste într-un an grozav pentru minimalism la Cannes.

Haenel joacă rolul unei tinere doctorițe eminente pe nume Jenny, al cărei țel major în viață e să pună întotdeauna diagnosticul bun. Același lucru dorește să i-l imprime și lui Julien, internul ei, pe care îl ceartă când devine prea emoțional și căruia îi interzice să primească pe cineva care sună la ușă la o oră după încheierea programului de consultații. Însă când află că cea care sunase târziu a fost găsită a doua zi moartă, Jenny se simte totalmente responsabilă pentru moartea ei – dacă i-ar fi deschis, fata ar fi rămas probabil în viață. Pornind pe firul pacienților ei, se angajează într-o anchetă personală pentru a descoperi numele fetei de 19 ani pe care nu pare să o recunoască sau să dorească să o revendince cineva. În demersul ei umil dar tenace, doctorița antrenează o mulțime de personaje în anchete proprii la capătul cărora se vor ciocni de resorturile propriilor lor conștiințe. Jenny nu își poate judeca personajele, deformație profesională. Nici nu le poate da în vileag – nu îi dă voie confidențialitatea impusă de meserie. Însă prin ochii ei mereu atenți, care examinează intens și continuu, personajele și spectatorul sunt atrași să pună un diagnostic extrem de intim și dureros.

Laura Popescu